Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Martie 2011

Un text cu multe semne de mirare din partea Bazaconii.com

Si pe buna dreptate, doar oamenii aia sunt platiti de noi 🙂

In data de 10 februarie, primeam cu surle şi trâmbiţe în cutia mea poştală o adresă de la Direcţia de Taxe şi Impozite a Sectorului 3. O ştiţi, o cunoaşteţi, toţi cei care aveţi o casă, o maşină, o amendă, o taxă de plătit, o primiţi. Asta n-a fost ciudat. Ciudat a fost că odată cu ea, în acelaşi plic, a venit şi o scrisoare prin care Primarul Sectorului 3, Liviu Negoiţă, îmi ura sărbători fericite. Mi-am zis “Dar nu-s cam devreme pentru Paşte?“. Dar urările nu erau pentru Paşte, ci pentru Crăciun. Şi da, trecuse o lună şi jumătate de la Crăciun. Şi-atunci mi-am dat seama că uneori chestia asta cu Mai bine mai târziu decât niciodată, n-are nicio noimă în anumite situaţii.

Dar în fine, nu despre asta scriu

Citeste articolul original aici: Cum să-ţi plăteşti amenzile online
Si vei vedea cate dureri de cap se pot produce in secolul asta intr-o tara ca a noastra.

Read Full Post »

… sau “viaţa în Regie”

camine Regie

P.S. Povestirea e de acum ceva ani, când nu erau renovate căminele 🙂

Cea mai tare bazaconie la care m-am înscris vre-odată voluntar a fost să “lucrez” cu normă întreagă la o facultate. Asta se întâmpla imediat după liceu la “intimidările” celor din jur: ori te bagi voluntar, ori te băgăm noi.
Aşa că iată-mă în prima zi de student. Aşa încep toate întâmplările, cu o primă zi fatidică 🙂 A mea se întâmplă să fie în Regie.
Pustietatea care mă aştepta nu prevestea nimic din tumultul întâmplărilor care urmau să vină, aşa că am decis în ultimul moment să îmi iau camera în primire şi plec acasă, urmând să revin luni, când teoretic începea şcoala.
Zis şi făcut, aşa că după un ultim week-end relaxant împreună cu familia, înainte de înregimentarea oficială, revin la cămin. Dezolant, doar câţiva studenţi de an mai mare, şi foarte puţini de anul I. Intru în cameră. Culmea, era la fel de mizerabilă, de “bântuită” şi de veche precum atunci când o văzusem ultima oară. Ei, bazaconie ! Dar unde-s piticii magici de n-au renovat-o în lipsa mea ? Probabil ca pe la alte camere, pentru că prin tot căminul se auzeau bocănituri de ciocane, urlete şi motoare de flex mâncând din fierul ruginit de pe cine ştie ce pat care avea nevoie de modificări.
Las bagajul şi îmi zic: hai la Facultate, acolo sigur e un nivel mai ridicat de cultură şi ospitalitate, am avut eu ghinin doar cu campusul, dar la Facultate (cu F MARE DE TIPAR) sigur o să văd de ce i se spune: Învăţământ Superior !
În clădirea veche a facultăţii (care a devenit la foarte scurt timp cu f mic de tipar) erau împrăştiaţi MAXIM 50 de studenţi prin toată curtea, majoritatea bucuroşi că au cu cine să meargă la o bere chiar acolo (da, aveam un bar in curtea facultăţii, locul cel mai frumos şi mai ospitalier din toată curtea aceea spaţioasă).
Trecem repede peste o festivitate banală unde vorbeau oameni pe care nu-i cunoşteam, plictisindu-mă îngrozitor cu banalităţi şi fraze de un clişeu exasperant, şi ajungem în cămin… din nou.
Noroc că spiritul social nu lipseşte, astfel că mi-am făcut repede prieteni, am întâlnit şi vre-o doi colegi de liceu care au dat la aceeaşi facultate, şi cu ajutorul lor am reuşit să văd altfel lucrurile. Bine, că şi oleacă de alcool a ajutat 😛
Că dotarile… De exemplu, aveam un şifonier fără uşi si fără sertare, un bec care avea firul tras pe sus şi se aprindea de la priză, paturi de fier ca în filmele cu spitale de pe vremuri… ah, stai puţin că de-alea sunt şi-acum… upssss 😀 Gândaci la fiecare centimetru pătrat, cu care ne luptam atunci când vroiau să ne fure sandwitch-urile. Nu glumesc, ştiau karate sau ceva, că stâteau pe loc, şi când încercam să-i lovim cu ceva, făceau un act de dispariţie aşa cum numai un ninja antrenat poate face 🙂
Mă bucuram tare mult în schimb că pe unul din ziduri atârna frumos o panglică tricoloră, şi mai însufleţea camera. Până pe la ora 23:00, când mi-au bătut la uşă doi studenţi, mai exact foştii locatari ai camerei:
-Salut, uite, noi am stat aici anul trecut, vezi, ţi-am lasat camera curată, ai tapet pe pereţi, nu ca alţii de n-au nici var…
-Mda…
-Şi uite, ai şi lumină, ştii, prizele ne-au trebuit, da’ îţi pui tu altele, măcar ţi-am lăsat bec şi…
Privirea îi era aţintită pe unul din pereţi, anume cel pe care era panglica. Uimit, în timp ce îşi îndrepta mâinile lacome către ea:
-Pnglica mea tricolorăăă, vaaaaai, ce-am crezut c-am pierdut-o, bine că am venit, o iau inapoi.
După ce a luat-o, probabil ca să nu îmi revin din şoc şi să-i zic ceva de genul: ai lasat-o aici, acum e a mea, mi-a trântit un “la revedere, hai pa !” si de-atunci nu i-am mai vazut pe niciunul dintre ei :))
Ar mai fi multe bazaconii de zis de-atunci, dar le las pe alte dăţi, pentru că sunt prea multe pentru a fi spuse dintr-o dată 🙂

Şi prea frumoase pentru a putea fi spuse cum trebuie …

Read Full Post »